Europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu, este susținut de colegii săi români, dar și europeni, pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. El se va „bate” cu alți 10 candidați pentru această poziție.
Social-democratul Victor Negrescu a obținut 88 de voturi din 112 înregistrate, în calitate de candidat la funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.
Sunt onorat de susținerea grupului social-democrat și a colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. Chiar dacă au fost inițial 12 candidați, dintre care 10 au intrat la vot pentru această poziție, am reuşit să obțin votul a 88 de colegi dintre cele 112 voturi înregistrate. Locul 2 după Germania, dar înaintea altor state importante. Urmează votul în plenul Parlamentului European săptămâna viitoare. Rezultatul obținut dovedește faptul că transformarea Partidului Social Democrat realizată de președintele Marcel Ciolacu ne-a permis astăzi să fim ascultați și influenți în familia noastră politică europeană. Mulțumesc pentru încredere!, a transmis Negrescu pe Facebook.